Sute de copii au sărbătorit 1 Iunie la Giurgiu (galerie foto)

Giurgiu a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului printr-o serie de evenimente dedicate celor mici, organizate de administrația locală și instituțiile partenere. Chiar dacă programul a păstrat formatul consacrat din ultimii ani, copiii s-au bucurat din plin de activitățile pregătite special pentru ei.
Sărbătoarea a început cu tradiționalul Marș al Bucuriei, desfășurat pe traseul Primăria Giurgiu – Pietonala Mircea cel Bătrân. În fruntea alaiului s-au aflat Orchestra de Suflători și trupa de majorete, care au oferit un plus de culoare și energie evenimentului.
Punctul central al manifestărilor a fost zona amenajată sub denumirea de „Lumea Copiilor”, unde cei mici au avut la dispoziție numeroase atracții. Standurile Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ale Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și Crucii Roșii au atras atenția copiilor, care au avut ocazia să descopere îndeaproape activitatea acestor instituții.
Nu au lipsit târgurile de jucării, toboganele gonflabile, atelierele de face painting și spectacolul artistic susținut pe scena amplasată în centrul zonei de eveniment.
Dincolo de amploarea programului, cel mai important lucru a rămas bucuria copiilor. Zâmbetele, entuziasmul și energia lor au transformat și în acest an centrul municipiului într-un spațiu al jocului și al copilăriei.
Programul dedicat Zilei Copilului a continuat de la ora 12:00, când Teatrul „Tudor Vianu” a găzduit un eveniment special prezentat de Octavian Ursulescu. Printre partenerii media ai manifestării se numără și Biblioteca Județeană Giurgiu.