– interviu cu Lucian Iliescu –

Ce giurgiuvean nu-l cunoaste pe Lucian Iliescu? 16 ani in care a facut si bine, dar si mult rau orasului Giurgiu. 16 ani in care a condus cu o mana de fier Partidul National Liberal, filiala Giurgiu. Multe i se pot reprosa, insa in privinta rezultatelor pe care le-a avut PNL Giurgiu, nu i se pot aduce acuze.
Dupa ce a pierdut fotoliul de primar, cand in mana lui nu se mai aflau fondurile municipiului si nici lucrarile de care urmau sa profite cei din jurul sau, soarta lui Iliescu a fost pecetluita. Culmea, e cei care au profitat ani de zile de pe urma lui… Lui Lucian Iliescu i se potriveste cel mai bine truismul: „Cand ai treaba, toti te-ntreaba…”.
Interviul realizat in urma cu o saptamana si pe care il urmariti acum, mi-a relevat un Lucian Iliescu, nu resemnat, ci un Lucian Iliescu trist, aproape incapabil sa realizeze ce i se intampla, si care, cu siguranta, va uza de toate mijloacele sa revina la putere.
Intalnirea cu Lucian Iliescu urma sa aiba loc la biroul sau senatorial, insa in fata biroului, surpriza. Incuietorile erau schimbate…
Lucian Iliescu: Uite dom’ne, ce oameni… Au schimbat yala. E un comportament greu de calificat… Mi se pare un lucru mizerabil, ceva grotesc… Chiar nu se mai poate dialoga? Cel putin sa mi se spuna ca acest birou senatorial nu trebuie sa functioneze aici – desi am avut activitate, am avut cetateni in audienta…
Este sediul pe care l-am construit eu, cu sprijin si din alte zone, de la cotizanti, sponsori, prieteni… Asa l-am adus sa arate asa cum arata. Ei bine, acesta este sediul PNL Giurgiu, iar eu sunt senator al acestui partid… Sunt inca membru al Biroului Permanent si in Delegatia Permanenta. Este o sicanare gratuita, o jignire pe care mi-au adus-o prin acest gest. Nu stiu cine a facut asta… I-am dat telefon presedintelui interimar, Raducu Filipescu si mi-a spus ca nu se baga in treburile astea.
Nu se poate. El este omul cu cea mai mare putere in PNL Giurgiu in aceasta perioada de interimat. Asadar, Filipescu conduce aici, si la bine si la rau… Trebuie sa ia in calcul toate aspectele, si daca nu poate sa rezolve, trebuie sa spuna la centru ce probleme are la Giurgiu, ce se intampla aici. Cineva trebuie sa raspunda si de ce s-a intamplat acum. E jenant…
Nu cer decat sa fiu respectat
Reporter: Nu va asteptati la asa ceva? Nu s-a mai intamplat sa aveti parte de astfel de sicane?
Lucian Iliescu: Ba da, in ultima perioada, da… Zilele trecute i-am cerut secretarei sa-mi dea o copie a unor documente ale unei sedinte la care am participat si eu si domnul Anton, care nu suntem in echipa interimara de conducere – si mi s-a spus ca nu se poate sa mi se dea acel document, pentru ca cheia de la incaperea cu documentele este la domnul Maroiu, care este secretar general interimar… Dar mai grav este faptul ca dosarul cu procese verbale din perioada interimatului sta la dansul in biroul unde lucreaza – la Consiliul Judetean. A trebuit sa pierd mai mult de o zi pentru a intra in posesia acestor documente.
Nu cer decat sa fiu respectat, atat. Aici, in organizatia PNL Giurgiu este acumulata o ura pe care n-o inteleg…
In PNL Giurgiu se intampla lucruri grave, care lasa rani…
Reporter: Astazi (sambata, 8 iunie – N.R.) a fost din nou sedinta la PNL Giurgiu…
Lucian Iliescu: Da, la sedinta de astazi s-au intamplat niste lucruri… Au fost
reprimiti niste oameni care si-au dat demisia de buna voie din partid: domnul Beianu, domnul Ujeniuc si doamna Mihut. Demisia de atunci, din 2012, a fost un gest unilateral al lor.
Culmea este ca acum, tocmai cei care au vrut sa scape de Beianu, in frunte cu domnul Vasile Mustatea, forteaza sa-I readuca in partid.
E posibil ca acest om, domnul Beianu, sa uite ca el a fost eliminat din PNL si a fost tratat asa cum a fost tratat, datorita dorintei domnului Mustatea? Pentru ca Mustatea si-a dorit sa fie presedinte al CJ si a trebuit sa-i spun lui Beianu ca nu mai poate sa fie candidat pentru CJ, si ca va fi Mustatea, care-si dorea acest lucru.
Sunt martori colegii din biroul politic, cu care s-a stabilit acest lucru. Si acum, aceeasi colegi s-au intors si ma scot pe mine vinovat, ca le-am dat curs acestei solicitari a lor.
Deci, relatia aceasta intre domnul Beianu si domnul Mustatea trebuie urmarita. Beianu nu este un naiv sa fie pacalit. Sa vedem cine va fi pacalit pana la urma. Sigur, PNL va fi pacalit, dar intre cei doi sunt niste lucruri care nu se pot uita.
Vis a vis de candidatura lui Beianu la presedintia organizatiei municipale, vom vedea. Mai intai, toti cei trei nou veniti in PNL, trebuie sa-si ia o dispensa de vechime, care a si fost aprobata…
Sigur ca o sa intre in joc si domnul Teodorescu, care se vede frustrat de aceasta noua situatie – toata lumea stia ca el este candidatul, iar de cateva zile, a fost obligat sa faca un pas inapoi. Oameni buni, in PNL Giurgiu se intampla lucruri grave, care lasa rani…
Reporter: Credeti ca toate aceste lupte interne din PNL Giurgiu, vor duce la o scadere a increderii electoratului in liberali?
Lucian Iliescu: Cu experienta si maturitatea mea politica, imi pun aceeasi problema… In urma Congresului PNL, am fost nevoiti sa facem alegeri in teritoriu in anul 2013. Asadar, dintr-un lucru pe care trebuia ca organizatia de la Giurgiu sa-l faca cu calm si maturitate, ne-am trezit in aceasta presiune, care ne-a adus in faza de a face alegeri extraordinare.
Dar nimeni nu a vrut sa intre in interiorul problemei: de ce sunt niste demisii pe care nici nu le-am vazut pana acuma; de ce nu se mai prezinta lumea la sedintele de birou politic teritorial? E ca si cand, profesorul vine la scoala, si are in clasa doar 6 copii din 30…E vinovat profesorul ca ei sunt indisciplinati? Eu am sanctionat aceasta indisciplina, propunand, asa cum prevede statutul, sa elimin pe cei indisciplinati, si sa completez biroul pentru a putea face cvorumul sa putem avea activitate de partid. Conform statutului PNL, dupa patru absente nemotivate, se propune eliminarea lor si inlocuirea cu alti membri de partid. Ei bine, ei sunt in aceasta situatie, din pacate…
Reporter: Sa inteleg ca aveati situatia sub control cand s-a pornit tavalugul?
Lucian Iliescu: Nu total, dar nu aveam nevoie de interimat, pentru ca statutar rezolvasem problema. Noi aveam posibilitatea sa lucram, pentru ca am aplicat o hotarare a Biroului Politic, ca la patru absente sa fie inlocuiti acesti oameni.
„Pe unde se duce, domnul Chitoiu, creeaza nemultumiri”
Reporter: Asadar, de unde vine “lucratura”?
Lucian Iliescu: Eu cred ca de la centru incoace… Omul care incearca sa convinga conducerea partidului ca aici nu e in regula, este domnul deputat Chitoiu, care a avut o discutie foarte dura cu mine. Nu cred ca se cunoaste acest lucru, dar va asigur ca de aici a plecat totul. Pentru ca domnul Chitoiu este deputat de Giurgiu pentru al doilea mandat…
Reporter: Daca nu l-ati lasat sa candideze la Valcea…
Lucian Iliescu: Nu noi! Nu l-au primit cei de la Valcea! Vedeti ca stiti si dumneavoastra de Valcea? El nu a mai avut unde sa se duca. El nu mai venea la mine, pentru ca eu i-am reprosat ca in patru ani nu avea nicio evidenta ca ar fi tinut vreo intalnire cu cetatenii care l-au votat. N-a avut nicio actiune politica in patru ani de zile. Oamenii mi-au reprosat: pe cine ne-ati adus aici domnule Iliescu? Si i-am spus ca nu mai pot sa ma duc in fata oamenilor… Ati incercat la Valcea, nu stiu motivul pentru care n-ati ramas acolo… La sectorul IV la fel… Cred ca pe unde se duce domnul Chitoiu, creeaza niste nemultumiri.
Totul cred ca pleaca de la aceste discutii avute de mine cu daniel Chitoiu. Care a fost presedintele PNL cand domnul Crin Antonescu era la Cotroceni (si cred ca si acum are in cap sa conduca partidul), iar pozitia pe care o are astazi, aceea de vice prim ministru., si modul in care colaboreaza acum cu colegii de la Giurgiu (de aceea spun ca de la cap se impute pestele), imi arata ca cei de aici sunt niste pioni care executa ce le spune domnul Chitoiu.
Reporter: Domnul Marin Anton a declarat ca si dumneavoastra aveti o vina in relatia tensionata cu domnul Chitoiu… Poate ca trebuia sa fiti putin mai maleabil…
Lucian Iliescu: Vreau sa va spun un lucru: de obicei sunt un om de dialog, dar imi mentin punctul de vedere… Eu nu puteam sa nu-i spun lui Chitoiu ca nu este dorit… El il are foarte bun prieten pe primarul de la Izvoarele, pe domnul Alin Stanciu, si pentru toate informatiile scurse de aici spre Bucuresti si invers, artizan este acest om.
„Nu am facut rau ca le-am dat „sa manance celor care imi vor raul astazi”
Reporter: Domnule senator, despre ce fel de nemultumiri vorbiti? Este vina dumneavoastra. Sunt oamenii pe care „i-ati crescut”, carora ani la rand “le-ati dat sa manance”…
Lucian Iliescu: Inseamna ca n-am facut un lucru rau ca i-am ajutat sa aibe ce sa manance. De acord. Dar stiti care este problema? Ca ei n-au raspuns decat cu ceea ce vedeti ca se intampla astazi. Ce ziceti dumneavoastra de cazul Teodorescu, cand pana mai ieri se zbatea ca va fi sef la organizatia municipala, a dat bani de cotizatii, si peste noapte, apar ceilalti cu Beianu… Cand este baiat serios domnul Vasile Mustatea cu Teodorescu? Acestea sunt rani care nu se vor vindeca. Sunt lucruri impuse.
Reporter: Nu credeti ca in acest moment, in PNL Giurgiu sunt prea multe ambitii si mult prea multe promisiuni care nu vor putea fi onorate?
Lucian Iliescu: Pai nu vedeti ca se suprapun aceste promisiuni? Promisiunea pe care a avut-o Teodorescu (cu care eu am avut o relatie deosebita) a fost aceea de a fi presedintele organizatiei municipale. Mi-a spus-o el cu gura lui… Si i-am spus ca la alegeri vedem cum o rezolvam, sa aiba rabdare.
In momentul de fata, omul implicat in toata afacerea asta, cu interes, este Vasile Mustatea. Daca as fi in locul lui Mustatea, mi-as face o socoteala foarte pragmatic: de ce il aduc eu pe acest om? Ca lumea zice ca sunt incapabil sa conduc Consiliul Judetean… A trecut un an, si Vasile Mustatea traieste din proiectele incepute de Dumitru Beianu. Si incurcate, si descurcate… Una incurcata este groapa de gunoi, care a intrat in al doilea an de cand e terminata si nu functioneaza.Trebuie sa ni se spuna de ce? Problema este impartita intre Beianu si Mustatea. Acolo platim paza, constructorul a plecat, si sunt niste bani la mijloc, care nu se regasesc, si trebuie aflat despre ce este vorba. Iar nefunctionarea acestei gropi inseamna cheltuieli foarte mari pentru municipiu si judet. Ducem gunoiul la Bucuresti, cu cheltuieli imense.
PSD – castigatorul luptei interne din PNL
Reporter: Sa ne intoarcem la politica… Exista riscul ca PSD sa profite de framantarile din PNL?
Lucian Iliescu: Cu siguranta, da. S-a facut partie pentru PSD. Primarii vor merge dupa fonduri, si vor lasa deoparte doctrine si ideologii sau promisiuni… Sa vedeti cati primari vor migra – cu activitatea – spre PSD dupa alegerile din PNL.
Nu exista motivatia sanctionarii…
Reporter: Care sunt pasii pe care-i faceti dumneavoastra acum, pentru a va clarifica pozitia in partid?
Lucian Iliescu: Vreau sa va spun niste lucruri de amanunt – eu n-am stiut ca la Bucuresti, pe ordinea de zi ar fi fost si problema de la Giurgiu propusa… Am avut discutii si cu varfurile partidului, si nu mi-au spus despre acest lucru…
Reporter: Culmea este ca presa locala stia si a scris cu doua zile inainte…
Lucian Iliescu: Stiati pentru ca v-au spus acesti oameni… Eu voiam sa stiu de la organelle de conducere ale partidului. Domnul Filipescu a recunoscut ca duminica seara (luni a fost sedinta) fusese deja nominalizat sa preia interimatul la PNL Giurgiu, pentru ca “domnul Iliescu va fi sanctionat”…
Reporter: Motivul sanctiunii?
Lucian Iliescu: Nu stiu, si nici acum nu am primit nimic, si statutul este clar, pana la definitivarea situatiei trebuie sa se parcurga niste etape. Sa-mi trimita motivarea actiunii lor, de ce m-au sanctionat… Apoi, mai exista dreptul meu la contestatie, conform statutului. In acest moment, eu nu stiu ce sa contest, dar sper ca in termenul de 30 de zile, sa imi trimita motivul sanctionarii, sa pot face, legal, contestatia.
Statutul devine valabil in momentul in care se aproba regulamentul de aplicare, care s-a aprobat luni, dupa ce au am fost sanctionat.
Reporter: Va dezavantajeaza acest lucru?
Lucian Iliescu: Nu, din contra. Trebuiau sa mai aiba rabdare inca o saptamana, cand se aproba regulamentul, si atunci era totul in regula. In articolul 24, alin. 2, uitati ce scrie: “procedura de aplicare si contestare a sanctiunilor se face potrivit regulamentului de aplicare a statutului”. Care regulament nu era aprobat in momentul sanctionarii mele. Mai departe, la un alt alineat, se spune ca sanctiunea intra in vigoare din momentul ramanerii definitive. Statutul spune si ce inseamna sa fie “definitiva” si ne trimite la art. 9, care spune ca orice sanctiune intra in vigoare in momentul ramanerii ei definitive, respectiv, a expirarii termenului de contestare, si care poate fi atacata in consiliul teritorial de arbitraj sau la curtea de arbitraj.
De altfel, aceste prevederi sunt completate si de articolul 13, care spune ca hotararea de sanctionare se comunica persoanei sanctionate prin scrisoare recomandata, posta electronica, precum si la sediul partidului, cu mentiunea faptului ca se poate face contestatie de catre persoana sanctionata in termen de 30 de zile de la comunicare…
Lucian Iliescu, la tribunal cu PNL
Reporter: In PNL in general si in PNL Giurgiu in special, mai tine cineva cont de statut?
Lucian Iliescu: E o intrebare la care e greu de raspuns… Dupa mine, statutul este cartea noastra de capatai, e biblia PNL. Si eu cu prevederile de aici ma bat… Si nu stau cu mainile in san… Eu ma duc cu acest statut (care inseamna norme obligatorii de respectat), in fata Justitiei. Indiferent de consecinte…
Reporter: Inseamna ca porniti un razboi cu… PNL.
Lucian Iliescu: Sigur! Am avut o discutie chiar cu cel care a anchetat cazul meu, domnul Stroe de la Ministerul de Interne… Pe care l-am intrebat: “unde ma introduce pe mine?”. El imi spune ca la articolul nr. 72 din Statut, care este… fals… Pentru ca nu spune de sanctiuni. Ce spune in art 72: “Presedintele partidului exercita conducerea si coordonarea, avand urmatoarele atributiuni…” si la punctual “O” zice asa “propune BPN dizolvarea unui BPT sau demiterea presedintelui acestuia, cand organismele de conducere la nivel teritorial activeaza ineficient (ceea ce nu era cazul), in afara prevederilor statutului (nu este cazul la mine) sau in cazul in care filiala respectiva a obtinut un rezultat cu cel putin 5% sub media nationala (din nnou nu e cazul!). Doar in aceste cazuri se poate desemna un Birou Politic Interimar. In timp ce eu si aceasta organizatie scoatem cel mai bun rezultat de trei mandate consecutiv, la orice tip de alegere…
Deci, unde m-ai bagat domnule Stroe? La un moment dat mi-a spus ca ca s-au legat de cuvantul “dizolvare”, dar eu nu ma regasesc aici… Eu sunt presedinte ales separat in Conferinta Judeteana. Si abia dupa aceea s-a constituit BPT. Asadar eu conduc acest BPT, eu sunt seful lor, si nu intru sub incidenta prevederilor acestui articol.
Reporter: Exista un pas intermediar pe care ati putea sa il faceti, pana la o hotarare definitiva si… tergiversanta a Justitiei?
Lucian Iliescu: Da, eu vreau sa conving Justitia, ca trebuie oprita aceasta activitate de interimat la Giurgiu, pentru ca nu s-au parcurs etapele prevazute in Statut.
Ei acum pregatesc alegeri intr-un ritm nemaivazut de alert. Ca sa profite, sa spuna ca este deja un lucru facut si nu se mai poate intampla ceva… Eu spun sa nu se faca, pentru ca este timp, au timp pana la sfarsitul anului, asa cum s-a stabilit de conducerea centrala. Asadar, cer, solicit oprirea alegerilor si repunerea lucrurilor pe fagasul lor normal. Dupa aceea, justitia va continua procesul, care va dura…
Eu nu pot si nu am voie sa nu fac aceste demersuri in Justitie. Pentru ca vor spune ca mi-am insusit nu stiu ce vina…
Sanctiune sau… felicitare?
Reporter: Ce se intampla cu “reactualizarea bazei de date a PNL Giurgiu”, este o intreaga discutie in contradictoriu…
Lucian Iliescu: Lucrurile nu sunt in regula… Prin ceea ce se face, ei nu sunt departe de o noua ilegalitate. Problema este in felul urmator: Un om care a gresit fantastic in aceasta organizatie, care ne-a inselat ca presedinte la municipiu, este domnul Petcu Toma. De credeti ca si-a bagat demisia dupa alegeri? L-am rugat sa nu-si dea demisia, pana nu analizam ce se intampla in organizatie… pentru ca mai urmau doua etape: referendumul si parlamentarele.
Dupe demisie a venit sa se roage sa-l facem vicepresedinte la organizatia judeteana. Si l-am facut! Iar lumea ma intreba: domnule Iliescu, l-ati sanctionat sau l-ati felicitat? Corect, am gresit… In luna decembrie, am constatat ca domnul Petcu a participat la o tradare la alegerile locale. Pentru ca ceea ce am stabilit, nu s-a intamplat. Am fost asa de increzator in acest om, incat mi-am dat familia deoparte si le-am spus sa-l lase pe el sa se ocupe de campania de la locale. Desi am avut semnale, am zis ca Petcu e om de incredere si iata ce s-a intamplat.
Eu m-am ocupat mai mult de campania lui Vasile Mustatea. Inainte de a-l da pe Beianu deoparte,cand in situatia la nivel national, eram plasat cu 65% sanse de reusita, imediat dupa primarul Sibiului, Klaus Johanis.
Reporter: Si v-au induplecat sa-l eliminati pe Dumitru Beianu…
Lucian Iliescu: Cu 5 zile inainte de a incepe Campania electorala eu am plecat din Giurgiu, pentru ca ma inebunisera cei care tineau sa-l scot pe Beianu din carti si sa-l pun pe Mustatea. Mustatea spunea ca are probleme cu un picior fisurat si ca nu vrea sa-i faca campanie lui Beianu… Ca el vrea sa candideze, sa facem ceva, sa-l eliminam pe Beianu. Pe partea cealalta, Petcu insista sa-l punem pe Vasile Mustatea. Mai veneau si altii, care acum sunt prietenii domnului Beianu… De aceea am plecat 5 zile, sa imi linistesc gandurile si sa vedem ce facem. Cand m-am intors, i-am chemat si le-am spus: fac ce ziceti voi! Asta pentru a evita un scandal si o ruptura in PNL cu doua zile inainte de campania electorala.
Ei vedeti, increderea in oameni m-a adus aici… Eu n-o sa ma vindec niciodata. Eu cred in oameni, si ii consider a fi la fel ca mine… Am avut mult de pierdut din cauza aceasta.
Marin Anton, candidatul lui Iliescu
Reporter: Va candida Marin Anton pentru presedintia PNL Giurgiu?
Lucian Iliescu: Da, cu siguranta! Vreau sa va spun ceva important: Anton era un mare adversar politic al meu si al organizatiei, cand era la PDL. Si el, in perioada aceea, avea niste sanse extraordinare.
Anton castiga detasat in fata oricarui candidat al nostru, daca nu era oprit de Vasile Blaga.
Vasile Mustatea a fost cu mine la o intalnire USL care avea loc la Tulcea, unde am vorbit cu Crin Antonescu sa ne permita sa il aducem pe Anton sa candideze pentru PNL la alegerile parlamentare.
Reporter: Domnul Mustatea spune totusi ca Marin Anton ar avea o adeziune la PNL inca din 1 aprilie 2012, cand el era presedinte al PDL, si ca acelasi Anton ar fi personificarea raului pentru judet, municipiu si pentru PNL Giurgiu…
Lucian Iliescu: Si daca ar fi asa, ce importanta ar avea. Anton ar primi dispensa asa cum a primit si Beianu… Cat despre „raul personificat”, Vasiole Mustatea sa se intrebe ce a facut pana acum, intr-un an de zile…
Revenind la intalnirea de la Tulcea, Antonescu a avut rezerve, dar am insistat si pana la urma s-a aprobat candidatura lui Marin Anton in Biroul Politic Teritorial. Deci a fost votat si de Vasile si de toti care acum isi reneaga acest vot. Singurul care a fost impotruiva, si a urlat, a fost Mihai Dobre, care a spus ca Anton e dusmanul lui de moarte.
Si acum, tot Mihai Dobre este capul rautatilor, de la el au plecat multe rele.
Marin Anton l-a ajutat pe Mustatea in campania de la locale, dar nu s-a intamplat si… invers
Reporter: Dar Marin Anton a fost implicat in campania in judet la alegerile locale?
Lucian Iliescu: Da domnule, acest om l-a ajutat pe Vasile Mustatea cu voturi in campania de la locale, voturi de la primarii PDL… Daca ar fi candidat Anton, il batea de-l rupea si pe Beianu si pe Vasile Mustatea.
Reporter: La randul lor, cei care au fost ajutati de Anton, s-au implicat la parlamentare sa-l ajute si ei?
Lucian Iliescu: La alegerile parlamentare trebuia ajutat Anton. Dar Vasile a inceput deja sa cracneasca, ca nu are nimic cu Anton, ca el vrea sa fie locul doi in PNL, dupa mine – sa nu fie Anton, etc… I-am spus lui Vasile ca nu exista locul doi in PNL. Este presedinte si vicepresedinti. Nu exista nici locul doi, nici trei, nici patru.
De la „pata” pe Anton, la ura pe Iliescu
Reporter: Asadar, ura lor mare a fost pe Marin Anton, pe care-l vedeau ca un potential pericol…
Lucian Iliescu: Ei bine, de la Anton, au trecut pe mine – hai sa-l omoram pe Lucian Iliescu, ca vrea sa fie Vasile presedinte. Vasile a creat aceasta stare vis a vis de Anton, ca sa ajunga la mine… Si i-a prins langa el pe cei care sunt si azi.
La parlamentare, si Vasile Mustatea si Petcu Toma, au tradat. Ca sa nu mai spun de Maroiu, pe care l-am salvat de belelele pe care le-a avut cu PSD-ul, l-am protejat si l-am ajutat si cu altele, iar acum ma dusmaneste.
Reporter: Inteleg ca nu veti renunta la lupta si ca aveti asi pe maneca…
Lucian Iliescu: Nu ma voi lasa, si voi lupta pana la capat, pana se intra in legalitate. Iar daca va fi nevoie si voi fi incoltit, am multe de spus despre fiecare dintre cei care astazi asculta orbeste de Vasile Mustatea si Daniel Chitoiu.
Epilog
Interviul cu Lucian Iliescu este mult mai lung si mai pigmentat decat va puteti imagina, insa nu ne-am permis sa „aplicam” prea multe dintre informatiile obtinute. Asa cum spuneam, Iliescu se zbate pentru a iesi la liman, pentru o iesire onorabila din scena politicii. Cu ce sanse, ramane de vazut, insa nu este de nebagat in seama un leu care a fost ranit, chiar si numai in orgoliu… Asadar, este o poveste care inca nu s-a sfarsit, al carei final (daca va fi un final) il vom urmari pe 29 iunie la alegerile PNL Giurgiu.
Ion Diaconescu
Mult noroc domnule Iliescu