“In parc cu tata” – un nou modul al programului “O zi cu tata”

o zi cu TATAVineri, 31 martie, in Parcul elevilor din Giurgiu s-a consumat o prima etapa a primului modul din programul de resocializare – “O zi cu tata”, intitulat generic, “In parc cu tata”.
Este vorba despre un program care a debutat anul trecut, un program amplu de resocializare a persoanelor private de libertate, care are la baza – ca principal suport – FAMILIA.
Intalnirea detinutilor cu familiile au fost emotionante, la acest aspect contribuind si faptul ca s-au desfasurat in aer liber, in mijlocul orasului…
“Consideram ca daca vrem sa resocializam persoanele private de libertate trebuie sa ii tinem cat mai mult in comunitate. In acest sens avem si o strategie de reintegrare sociala nationala si pornind de la acest deziderat acest program este aplicat in Penitenciarul Giurgiu, cu ajutorul unui voluntar care ne sprijina de ani de zile – Viorel Dumitru, reprezentant al Asociatiei Barbatilor Crestini”, a precizat subcomisarul Ionut Mogaldea – sef serviciu Asistenta Psihosociala.
La randul sau, Viorel Dumitru a precizat ca recuperarea detinutilor si reintegrarea lor in societate este de neconceput in afara familiei…PN“Astazi am putut sa vedem importanta familiei in viata fiecarui om, chiar daca vorbim de persoane aflate in mediu privat de libertate. Putem sa vedem efectul familiei in viata lor. Recuperarea lor pentru societate nu poate fi conceputa in afara familiei. Asociatia Barbatilor Crestini din Romania isi doreste implementarea acestui proiect in toate penitenciarele din tara”, a spus Viorel Dumitru.

Un comentariu

Comentariile sunt inchise