PSD a croit un buget național al refacerii echilibrelor financiar-fiscale și al consolidării, bazat pe investiții consistente dar și pe programe de susținere a populației și de sprijinire a economiei.
PSD a croit un buget național al refacerii echilibrelor financiar-fiscale și al consolidării, bazat pe investiții consistente dar și pe programe de susținere a populației și de sprijinire a economiei.
Capela din curtea Centrului pentru persoane vârstnice Mironești a fost gazdă primitoare pentru enoriașii din sat cu ocazia zilei Sfântului Nicolae, în acest lăcaș de cult fiind oficiate slujbe religioase
#PSD respinge categoric propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a deconta un singur serviciu sau #tratament medical pe zi, pentru același cod numeric personal. În foarte multe
Pentru o foarte lungă perioadă de timp activitatea pe piețele financiare internaționale a fost dominată de așteptările privind menținerea de către principalele bănci centrale din economiile dezvoltate a unor condiții
PSD nu este de acord cu introducerea unei taxe pentru energia auto-produsă din surse regenerabile. Chiar dacă s-ar aplica din 2026, o astfel de măsură ar avea ca efect descurajarea
Nu se hotărâse dacă să ningă sau sa plouă, așa că un fel de lapoviță îi biciuia pe profesioniștii sau amatorii prezenți în jurul Arcului de Triumf. La tribuna oficială
La Centrul de abilitare și reabilitare pentru adulți cu dizabilități din localitatea Tântava a fost sărbătorită în avans Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Îndrumați de instructorii de
In penultima zi a lunii noiembrie, s-a întâlnit Grupul de lucru al reprezentanților fermierilor din județul Giurgiu și din districtul bulgar Ruse, de data aceasta, în municipiul Ivanovo. Delegația română
Este cert că și giurgiuvenii au avut cel puțin un reprezentant la Alba Iulia, când s-a înfăptuit Unirea cea Mare. Este vorba de distinsul om de cultură, Nicolae Droc-Barcian. Născut
Autorităţile române transmit regulile de aur ale cumpăraturilor online, înainte de intrarea în Luna Cadourilor, pentrun a evita înşelătoria. „Urmează cea mai aglomerată şi intensă perioadă a anului pentru utilizatorii