Din absolut tot ceea ce fac băieţii ăştia de la PNL-USR reiese nu doar că sunt incompetenţi, dar parcă-i şi urăsc pe români. Şi, astfel, ne demonstrează, zi de zi,
Din absolut tot ceea ce fac băieţii ăştia de la PNL-USR reiese nu doar că sunt incompetenţi, dar parcă-i şi urăsc pe români. Şi, astfel, ne demonstrează, zi de zi,
Conform unei postări pe adresa de facebook a Primăriei municipiului, zilnic, primarul Adrian Anghelescu, însoțit de directorul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Giurgiu, Florentin Toma, verifica stadiul lucrărilor de pe
Filialele PNL conduse de Dan Motreanu (Giurgiu), Ilie Bolojan (Bihor), Iulian Dumitrescu (Prahova), şi Bogdan Huţucă (Constanţa) sunt printe primele 7 organizaţii PNL, după numărul de delegaţi, care vor vota
Incepând din această săptămâna, cei care vor să îşi achiziţioneze un autoturism electric Dacia Spring, pot să o facă la Eurocar Service Giurgiu. Tot aici, cei interesaţi pot să facă
De duminică, 18 iulie, comuna Florești-Stoenești este mai bogată spiritual cu cinci cetățeni de onoare. Distincțiile onorifice au fost înmanate cetățenilor chiar de primarul comunei, Constantin Dumitru.La eveniment au participat,
“După o viaţă de muncă și de sacrificii, părinții și bunicii noştri au ajuns #bătaia_de_ joc a celor din PNL-USR! Din momentul în care reprezentanţii coaliţiei de dreapta au pus
În urmă cu doi ani, conducerea filialei județene PNL Giurgiu era preluată, cu titlu de interimat, de o echipă condusă de președintele Dan Motreanu. Această echipă prelua, la acel moment,
CFR lansează licitația pentru studiul de fezabilitate care, în teorie, va redesena rețeaua de cale ferată din jurul Bucureștiului. Proiectul este unul salutar, deoarece în jurul Capitalei se așteaptă ore
I.F. Rădoi Petrică, CUI: 41247769, sat Cetatea, com. Frătești, str. Poștei, nr. 15, anunță publicul interest că vinde miere polifloră cu prețul de 25 lei/kg. Relații la tel. 0769 681.924.
Duminică, 18 iulie, la aproape 37 de grade Celsius, pe stadionul Dunărea a avut loc un turneu de fotbal american, cu participare internațională: au evoluat în teren echipe din Giurgiu,