Președintele David Sassoli a acordat Premiul publicului LUX 2021 filmului „Colectiv”, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc miercuri la Strasbourg. „După perioada pe care tocmai am parcurs-o, oamenii
Președintele David Sassoli a acordat Premiul publicului LUX 2021 filmului „Colectiv”, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc miercuri la Strasbourg. „După perioada pe care tocmai am parcurs-o, oamenii
“Guvernul României şi, în special, Ministerul Sănătăţii au datoria să elaboreze programe şi măsuri concrete care să conducă la diminuarea numărului persoanelor bolnave, aşa cum se întâmplă în celelalte ţări
În timp ce ministrul Drulă anunță că, din 2024, #Tarom urmează să facă profit, compania rămâne fără sediu. Managerii progresiști, puși să gestioneze destinele companiei aviatice, au decis să renunțe
Nu că ne-ar face plăcere, și nici nu spunem cu răutate sau cu ură (așa cum a declarat primarul Adrian Anghelescu), ci cu condescendența și respectul cuvenit… Doar îi atragem
Consiliul Județean Giurgiu a continuat astăzi campania de promovare a învățământului profesional, în colaborare cu mediul de afaceri, din ce în ce mai implicat și interest de acest fenomen. Un
Piața pensiilor private a fost cel mai puțin afectată de pandemia COVID-19, având în vedere politica de economisire și de investire pe termen lung. Pe parcursul timpului au existat episoade
Edilul șef a promis giurgiuvenilor serbări în zilele de Rusalii! Intr-o emisiune difuzată de un post de televiziune online, primarul Adrian Anghelescu a dezvaluit o parte din surprizele care îi
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., clasificată în categoria 4 – supraveghere intensă, în perioada 2019-2021, mai multe acțiuni de control la
Sezonul cu numarul 9 al Ligii Prieteniei a luat startul, în mod festiv, joi 3 iunie, cu majorete, cu prezentarea echipelor participante la competiție, cu un meci demonstrativ și, mai
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), trimis de Cîţu la Bruxelles, este o RUŞINE naţională şi, dacă nu va fi modificat, va distruge #România în următorii 5 ani! Pentru că