Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede posibilitatea
Stirea zilei
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede posibilitatea
In discursul pe care l-a avut la Conferința Județeană PSD Giurgiu, liderul social democraților, Marcel Ciolacu, a surprins auditoriul când a vorbit de revenirea la matcă a “primarilor rătăciți”. Liderul
Azi-noapte, la ora 00.40, un jandarm aflat în serviciul de pază la Biroul Județean al Arhivelor Naționale, situat pe bulevardul CFR din municipiul Giurgiu, a observat o persoană care sustrage
Primăria Municipiului Giurgiu, împreună cu Asociația Română din Țara Galilor, au organizat joi, 20 octombrie, un eveniment omagial dedicat Marelui Voievod Mihai Viteazu, “Domn al Unirii și Eliberatorul Cetății Giurgiu”.
In data de, 14 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, ECOTIC (www.ecotic.ro), cea mai mare organizație din România de transfer a responsabilităților producătorilor de echipamente electrice, prezintă
Motto: “… pierdut buletin, nu mai știu de unde vin…” Luna trecută, mai exact pe 29 septembrie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Giurgiu – treabă serioasă, nu
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lansează o amplă campanie de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimentele de calitate obținute pe plan local, sub
La Mulţi Ani tuturor dascălilor giurgiuveni şi din întreaga ţară, astăzi, de Ziua #Educaţiei! Vă mulţumim cu recunoştinţă, stimaţi educatori, învăţători şi profesori pentru tot ce ne-aţi învăţat, pentru că
Un om educat este un om liber şi împlinit. Pentru asta le mulţumim tuturor #dascălilor care, cu dăruire şi înţelepciune, ne-au format, ne-au îndrumat, ne-au educat. Le datorăm şi lor
Federația Română de Radioamatorism este condusă din anul 2019 de giurgiuveanul Dan Lucian Răbîncă, multiplu campion național și Maestru al Sportului. In perioada 14 – 18 septembrie, echipa națională de