În urmă cu doi ani, alături de președintele Dan Motreanu, am început reconstrucția organizației județene PNL. Rezultatele la alegerile locale din 2016 au fost un dezastru, PNL nu avea niciun
Politica
În urmă cu doi ani, alături de președintele Dan Motreanu, am început reconstrucția organizației județene PNL. Rezultatele la alegerile locale din 2016 au fost un dezastru, PNL nu avea niciun
„Domnule ministru Ghinea, mergeţi acasă! Definitiv. Ne-aţi dovedit a treia oară că sunteţi pe primul loc. La #INCOMPETENŢĂ şi prostie. Sunteţi cel mai slab ministru al Fondurilor Europene, de când
În data de 10 iunie, în cadrul unei întâlniri a organizației județene PNL Giurgiu, eurodeputatul Dan Motreanu și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte al filialei liberale giurgiuvene.
„N-au înţeles nimic, n-au acceptat niciun sfat, au mimat consultările cu specialiştii, ţinându-se „mândri şi superiori”. Astfel, nu au reuşit decât să fie iarăşi #urecheaţi în ceea ce priveşte Planul
Deși într-una dintre fotografiile postate pe facebook de senatorul PNL, Toma Petcu, pare că Dan Motreanu îl susține pe el, se pare ca ceea ce vedem nu corespunde cu ceea
“Guvernul României şi, în special, Ministerul Sănătăţii au datoria să elaboreze programe şi măsuri concrete care să conducă la diminuarea numărului persoanelor bolnave, aşa cum se întâmplă în celelalte ţări
În timp ce ministrul Drulă anunță că, din 2024, #Tarom urmează să facă profit, compania rămâne fără sediu. Managerii progresiști, puși să gestioneze destinele companiei aviatice, au decis să renunțe
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), trimis de Cîţu la Bruxelles, este o RUŞINE naţională şi, dacă nu va fi modificat, va distruge #România în următorii 5 ani! Pentru că
„Bătălia pentru conducerea Partidului Național Liberal are consecințe nefaste pentru toți românii, fiind transferată în mod anacronic din plan politic în plan guvernamental. Este tot mai vizibil că Planul Național
Cu veselia, sinceritatea, puritatea şi frumuseţea sufletelor lor, copiii ne oferă zilnic prilej de sărbătoare. Datorită iubirii şi energiei lor pozitive, o luăm mereu de la capăt, mereu tot mai